Prima paginăDespre noiConnected LearningPartenerii noştriClienţiContact

Neil Rackham, autorul SPIN Selling Skills, câştigă titlul de onoare Stevie Awards

10 March 2010

Cu o experienţă de mai bine de 30 de ani în a research-ul performanţei în vânzări, Neil Rackham, părintele SPIN Selling şi fondatorul companiei  internaţionale de cercetare şi consultanţă Huthwaite, a primit premiul de onoare Stevie Awards, una dintre cele mai importante competiţii din domeniul vânzărilor.

Născut în Anglia, Neil Rackham a crescut în jungla din Borneo, întorcându-se în ţara sa natală pentru a frecventa cursurile universităţii Sheffield, unde a obţinut o diplomă în psihologie experimentală. Ca doctorand la Sheffield  a dezvoltat o nouă serie de intrumente de cercetare pentru studiul vânzărilor şi al procesului de negociere, bazată pe abilităţile interpersonale. Urmărind performerii de top în acţiune, Neil s-a convins că ”înţelepciunea” tradiţională în ceea ce priveşte procesul de vânzare era adesea inadecvată.  Aşa că a demarat unul dintre cele mai mari cercetări din domeniul vânzărilor.  O echipă de 30 de cercetători a preluat informaţii de la 35.000 de telefoane de vânzări din 20 de ţări. Rezultatele studiului au pus baza conceptului de SPIN Selling, care oferă soluţii în ceea ce priveşte comportamentul oamenilor de vănzări, analizând diferenţa între percepţie şi realitate.

Deşi nu a fost prezent la ceremonia de decernare a premiului, Rackham a trimis un mesaj înregistrat de la Londra, mulţumind miilor de oameni de vânzări care au reuşit să ilustreze, prin munca lor, cele mai bune practici de vănzări.

Cea de-a patra ediţie a Stevie Awards a avut loc la sfârşitul lunii februarie la Miami Beach.  Mai mult de 500 de organizaţii de toate mărimile s-au înscris la competiţia de anul acesta. Au fost 27 de categorii pentru profesioniştii din customer service precum şi 41 de categorii pentru profesioniştii din vânzări. Printre câştigători s-au numărat Right Hemisphere din Pleasanton, California, cea mai bună echipă globală de vânzări a anului, AT BusinessDirect din San Antonio, Texas, cea mai bună echipă de vânzări online sau Oakwood Temporary Housing, Los Angeles, California, pentru cel mai bun program de recrutare al anului.